Persoanele care au vârsta de cel puțin 18 ani și realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, și care se află în una din situațiile următoare:
a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;
b) membri ai întreprinderii individuale și întreprinderii familiale;
c) persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice;
d) persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;
e) alte persoane care realizează venituri din activități profesionale,
sunt obligate să se asigure pe baza declarației individuale de asigurare.
Declarația individuală de asigurare se depune în termen de 30 de zile de la data încadrării într-una din situațiile prevăzute la punctele a) – e) de mai sus la casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei.
Venitul lunar asigurat pentru această categorie de persoane este cel stabilit prin declarația individuală de asigurare și nu poate fi mai mic decât suma reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut.
Nedepunerea declarației individuale de asigurare constituie, potrivit prevederilor art. 144 lit. b) din legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, contravenție și se sancționează conform legii.
Suspendarea declarației individuale de asigurare
În situația în care pe parcursul derulării asigurării în baza declarației individuale de asigurare se face dovada că într-un an calendaristic nu se realizează venituri la nivelul prevăzut de lege, declarația se suspendă la cererea asiguratului sau din inițiativa casei teritoriale de pensii.
În perioada de suspendare nu se datorează contribuția de asigurări sociale și perioada respectivă nu constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.
Încetarea declarației individuale de asigurare
Asigurații care fac dovada că nu se mai regăsesc în situațiile pentru care asigurarea este obligatorie ( art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), au obligația să depună la casele teritoriale de pensii, în termen de 30 zile de la modificarea situației, formularul-tip de încetare a declarației individuale de asigurare în sistemul public de pensii, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale.
Acte necesare
La depunerea declarației individuale de asigurare persoana obligată să se asigure prezintă asigurătorului, după caz, următoarele documente:
a) actul de identitate, în original și în copie, certificarea pentru conformitate a copiei făcându-se de către asigurător;
b) copie a contractului de administrare ori de management, în cazul administratorilor sau managerilor care au încheiat contract de administrare ori de management;
c) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerțului, copii ale declarațiilor fiscale depuse în cazul membrilor întreprinderii individuale și ai întreprinderii familiale;
d) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerțului, copii ale declarațiilor fiscale depuse în cazul persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice;
e) copie a contractului individual de muncă sau a altui document din care rezultă desfășurarea activității, încheiat cu societatea angajatoare, în cazul persoanelor angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;
f) copie a contractului, a acordului sau a altui document din care rezultă desfășurarea activității, încheiat cu societatea angajatoare, în cazul altor persoane care realizează venituri din activități profesionale.
Ori de câte ori intervin modificări ale elementelor care au stat la baza declarației individuale de asigurare, asiguratul are obligația de a depune la casa teritorială de pensii o comunicare de modificare a declarației.
Contraventii
In conformitate cu prevederile art. 144 din Legea nr. 263/2010, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 -1000 lei:
- nedepunerea declarației individuale de asigurare, prevăzută la art. 11, de catre asiguratii precazuti la art. 6 alin. (1) pct IV din L 263/2010
- neplata, timp de 3 luni consecutiv, în condițiile legii, a contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV;
Formulare
Declarație individuală de asigurare
Solicitare de încetare a declarației individuale de asigurare







