Condiții de acordare
Conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, acordarea prestațiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament solicitanților îndreptãțiți, în limita numãrului de locuri asigurate în unitãți de tratament din proprietatea CNPP, precum și a numãrului de locuri contractate cu alte unitãți de profil și a sumelor alocate pentru aceastã prestație prin legea bugetului asigurãrilor sociale de stat.
Asigurații și pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, în condițiile legii, dupã cum urmeazã:
- gratuit - pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurãrilor sociale;
- cu suportarea de cãtre beneficiar a unei contribuții bãnești - asigurații sistemului public de pensii și pensionarii, alții decât cei indreptatiti pentru gratuitate;
Durata tratamentului balnear este de 12-18 zile.
descarcare cerere bilet de tratament
Contravaloarea prestațiilor acordate beneficiariilor de gratuitati și diferența dintre contravaloarea prestațiilor și contribuția bãneascã a beneficiarului se suportã din bugetul asigurãrilor sociale de stat.
Criteriile pe baza cãrora se acordã bilete pentru tratament balnear, precum și nivelul contribuției bãnești individuale a asiguraților și a pensionarilor s-au aprobat prin Ordinul Comun al presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice si al directorilor caselor sectoriale de pensii din M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I.(Ordinul nr.545/09.02.2011).
„Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear prin sistemul organizat si administrat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale” pot fi consultate pe pagina web a Casei Nationale de Pensii Publice, http://www.cnpas.org. / Bilete de tratament
Locurile de tratament balnear se asigurã în unitãțile de tratament din proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice(Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacitãții de Muncã – TBRCM SA.), și, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unitãți de profil.
In anul 2011 Casei de Pensii Harghita i-au fost repartizate 2398 bilete de tratament balnear din care:
- 1506 pentru afectiuni cardio-vasculare,in statiunile:
- Covasna - 423
- Baile Tusnad –1078
- Vatra Dornei 5
- 2 pentru afectiuni digestive, cai respiratorii, reumatismale in statiunea Slanic Moldova
- 13 pentru afectiuni digestive in statiunea Olanesti;
- 6 pentru afectiuni reumatologice si ale sistemului nervos in statiunea Moneasa;
- 390 pentru afectiuni reumatologice, ginecologice si respiratorii, in statiunea Sovata;
- 378 pentru afectiuni reumatologice in statiunile:
- Pucioasa – 8
- Lacu Sarat -14
- Baile Herculane-20
- Geoagiu -24
- Baile Felix -151
- Bizusa -12
- 1 Mai-149
- 103 pentru afectiuni reumatologice si ginecologice in statiunile:
- Amara -20
- Bazna- 41
- Forie N -2
- Mangalia -6
- Neptun-4;
- Saturn- 24
- Techirghiol -6
Prin Ordinul Comun al presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice si al directorilor caselor sectoriale de pensii din M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I. s-a aprobat pretul maxim pe bilet de tratament balnear, astfel:
- Unitati clasificate la categoria 2 stele – 1482 lei;
- Unitati clasificate la categoria 3 stele- 1536 lei;
Având în vedere prevederile Legii nr. 263/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 287/2010 a bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2011, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.022 Iei;
Unitati de tratament ale S. C. “ TBRCM” SA
|
Tipuri de afectiuni |
Statiunea unde se poate tratata afectiunea |
|
afectiuni reumatismale degenerative –spondiloza cervicala, dorsala si lombara, artroze si poliartroze |
Amara, Bala, Buzias, Pucioasa, Bizusa, Sarata Monteoru, Geoagiu Bai, Covasna, Lacu Sarat, Moneasa, 1 Mai |
|
afectiuni reumatismale inflamatorii –stari alergice articulare dupa reumatism articular acut sau dupa infectii de focar, spondilita anchilozanta |
Amara, Bala, Pucioasa, Bizusa, Sarata Monteoru, Olanesti, Covasna, Lacu Sarat, 1 Mai, Nicolina |
|
afectiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendo-mioze, tendoperiostoze, periartrita scapulohumerala) |
Amara, Bala, Buzias, Pucioasa, Bizusa, Sarata Monteoru, Geoagiu Bai, Lacu Sarat, Moneasa |
|
afectiuni postraumatice –redori articulare posttraumatice, recuperare dupa imobilizari în aparat gipsat, recuperari dupa operatii pe muschi, articulatii si oase, entorse si luxatii |
Amara, Buzias, Pucioasa, Sarata Monteoru, Olanesti, Geoagiu Bai, Lacu Sarat, Moneasa, 1 Mai, Nicolina |
|
pareze si paralizii posttraumatice ale membrelor, polineuropatii, sechele dupa poliomielita |
|
|
afectiuni cardio-vasculare –hipertensiune arteriala stadiul I si II, sechele în urma unui atac vascular cerebral, cardiopatie ischemica cronica dureroasa si nedureroasa, sechele de infarct miocardic la minimum 3 luni de la externare din spital, insuficienta mitrala si aortica compensata, valvulopatii, flebite superficiale si profunde, boala varicoasa, ulcer varicos, arteriopatii, tulburari circulatorii periferice |
|
|
afectiuni cardiovasculare -stari dupa infarct, în stadiul de postconvalescenta, cardiopatie ischemica, insuficienta mitrala si aortica compensata, hipertensiune arteriala, arteriopatii periferice prin ateroscleroza, varice |
|
|
afectiuni neurologice periferice –nevralgii, neuropatii cu diverse cauze, pareze si paralizii de nervi periferice, polinevrite |
Amara, Bala,Bizusa, Sarata Monteoru, Olanesti, Lacu Sarat, Moneasa, 1 Mai |
|
afectiuni neurologice centrale –sechele hemiparetice si hemiplegice post-accident vascular cerebral sau post-traumatisme cerebrale |
Sarata Monteoru, Moneasa, 1 Mai |
|
afectiuni ginecologice –metroanexita cronica, sterilitate secundara, insuficienta ovariana |
|
|
tulburari ginecologice minore de pubertate si menopauza |
|
|
insuficienta ovariana, hipoovarita puberala, cervicite |
|
|
afectiuni ale tubului digestiv si ale glandelor anexe |
|
|
dischinezii bilio-duodenale, ulcer sau gastrita cu hiposecretie acida, suferinte ale stomacului operat, colecistopatii cronice, sindrom disfunctional postcolecistectomie, hepatopatii cronice stabilizate, colopatii cronice si sindroame de colon iritabil |
|
|
boli renale microlitiaze si litiaze renovezicale, infectiile tractusului urinar, suferintele rinichiului operat, nefropatiile interstitiale cronice, rinichiul malformat sau unic congenital ori chirurgical |
|
|
boli endocrine metabolice diabet zaharat, dislipidemii, obezitate, hiperglicemie si guta |
|
|
afectiuni dermatologice – unele forme de psoriazis, ichtioze, cheratodermii, neurodermite |
|
|
unele forme de psoriazis, eczeme si urticarii cronice, dermatita seboreica, piodermite cronice |
|
|
afectiuni respiratorii |
|
|
boli alergice cu localizare cutanata, ORL, pulmonara sau digestiva |
|
|
nevroza astenica |
|
|
boli profesionale |
|
|
afectiuni ORL |
Descãrcare formular: Cerere bilet de tratament







